Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TALPA (A PICIORULUI)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 87 pentru TALPA (A PICIORULUI).

Vasile Alecsandri - Ghemiș

Vasile Alecsandri - Ghemiş I Frunză verde de-aluniș: Tace cucul la răriș, La răriș, la cărpeniș De frica celui Ghemiș, Că de-i mic și ghemuit, Are fața de-ngrozit, Și de-i mare cât un ghem, [1] Turcii toți de el se tem. Cât a fost vara de mare, El a mas pe la coșare Cu vânăta cea frumoasă, Iapă scurtă și vânoasă, Cu dungi negre pe spinare, Și scântei de foc în nare. Ea-i ogarcă pe sub foale, [2] Cât aleargă, nu domoale Și-i lăcustă săritoare... Unde-o vede Ghemiș moare! Într-o zi Ghemiș punea Șapte buți alăturea, Cu vânăta le sărea, Pe vânăta o spetea! Iar Ghemiș ca un nebun O lega de un alun Și trei zile o plângea, Nici că se mai mângâia! Apoi, mări, se-ndrăcea, Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea, [3] Pe drumeți pe toți bătea Ca să-i spuie de știa Dacă-n lume cunoștea Alt fugar ca vânăta, Să-i se dreagă inima. Când la urma tuturor, Iat-un biet de cerșetor. [4] În spinare cu desag Și în mână c-un toiag. Iar Ghemiș cum îl vedea, ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale) Cronica de Ion Luca Caragiale A ! doamnelor și domnilor, sunt cronicar, și-mi este imposibile a nu fi indiscret - cu voia lui conu Gugumano, primarul Bucharei. - Dară ce are a-face primarul Bucharei ? - Mă rog, dați-mi voiă ! despre dânsul am să vă vorbesc. El este nobilul meu erou pentru cronica de azi. Îmi pare rău că nu am darul lui Apolon, ca să-l cânt în versuri. - Conul Gugumano, primarul Bucharei, în versuri ? - Da ! în versuri eroice. Nu râdeți. Adică, de ce nu ! Să ne înțelegem: daca dumnealui a ajuns să fie primar la Buchara, pentru ce nu s'ar găsi și un fecior al muselor ca să-l cânte în versuri ? Nu mi s'ar părea rătăcirea a doua mai rea decât cea d'întâiu. Conul Gugumano, prin urmare... - Iar !... - Iar și totdeauna. Ei, ce vreți ! am și eu simpatiile și slăbiciunile mele... Mă rog, doamnelor și domnilor, lăsați-mă să 'ncep cel puțin. Mă lăsați ? Bine. Încep deci: Conul Gugumano, în una din zilele trecute, a mers în calitate... - Ce mai calitate !... - Domnule, mă 'ntrerupi iar. Quand arriverons-nous, ...

 

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff

... a lipit de talpa cizmei; dar cizma trecând pragul uscioarei, carta s-a dezlipit. Este colo jos, murdărită de noroiul de pe talpă, dar sclipind totuși ca un soare strălucitor. O ridică și - ce citesc? Boris Sarafoff, president de Comite macedo-andrinopolitain, Grand Maître etc. etc. El! Boris ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc

... žO fi avut zile?... O fi avut zile?â€� Copilul doarme cu fața în sus, cu mânele aruncate pe pernă, cu gura căscată, c-un picior peste plapămă, liniștit, fericit în odihna neturburată a somnului. Arar mișcă câte un deget și dă să dăschiză pleoapele prinse una de alta ...

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănţuitoare) SoirĂ©es dansantes (Adunări dănțuitoare) de Mihail Kogălniceanu La nouăsprezece ani ne bucurăm de joc ca de o mare desfătare, dar nu este desfătare în lume care să treacă așa de degrabă la bărbați și așa de târziu la femei. Îmi aduc aminte câteodată, cu o oftare de părere de rău, de vremea ce a trecut așa de iute, în care, a doua zi după un bal, mă sculam la amiazăzi, zicând: bre, bre, cât m-am înglindisit de bine. Și cu o suvenire desfătăcioasă de gânduri, mă uitam la rămășițele strălucitei mele tualete din ziua trecută, ce era împrăștietă în mijlocul odăii: șacșârii cei roșii aruncați pe covor, galbenii papuci dormind pe vatră, ca o mâță ce se încălzește, mănușile aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință. "Trubadurul" - cum îl porecliserăm noi - trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă. De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice. De la rontul al doilea înainte, ogoarele se întind verzi, îmbrăcate în orz aspru, trifoi creț și ovăz orbotat cu grăunțe cari se clatină pe firișoare la fitece adiere. Ne-ar fi fost peste poate să mai ascultăm acțiunea pauliană, sărurile cuprului, funcțiile ficatului și perechile de pârghii. Ne înțelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineață, călătorie. Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor și tolăneala cățeilor de supt ...

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

Ion Luca Caragiale - În vreme de război În vreme de război de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 1.1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară. La așa stare, trebuia, se-nțelege, să se oprească ochii tâlharilor. Într-o seară, părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă singur de tot: pe bătrână a trimis-o cu trăsura la târg, cu un ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Milogul Milogul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și ...

 

Emil Gârleanu - Călătoare! ...

Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose Hagi-Tudose de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Dincolo de "Crucea de peatră", d-a stânga Șoselei Vitanului, se ridică biserica "Sfânta Troița". Mândrețe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru și pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculți la troițeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă amețelile când încep ei să-și ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânele câte minuni se află în sfântul locaș. Și când se încurcă, se fac foc bătrânii troițeni; ba își mușcă degetele la numărătoare, căci iată, cum au apucat ei să numere minunile: ridică amândouă mânele în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi la fiece laudă zice "una la mână" și moaie câte un deget în gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gâlceavă. Cum să cază ei la învoială?... Fiecare vrea să laude și să numere numai cum vrea el, iar nu cum ...

 

Gelu Vlașin - 21:20

Gelu Vlaşin - 21:20 â†�â†� 21:01 21:20 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 21:39 →→ niciodată minciuna cu piciorul stâng din parcul copiilor fără toboșar niciodată colinda nu-i mai lungă funia în care mi-am spânzurat neputința umbra ta oglindindu-se în gura prăpastiei cu tălpile goale la buletinul de știri să nu-ți mai pese cum e să mori încet cu mâinile la ce bun soldatul de plumb și tricolorul cu pata neagră (din mijlocul lui

 

   Următoarele >>>